Autor Subiect: Carte intai a Macabeilor  (Citit de 3071 ori)

Offline sandu s

  • Administrator
  • C3D
  • *****
  • Mesaje postate: 578
  • Apreciere: 6
    • Vezi Profilul
Carte intai a Macabeilor
« : Noiembrie 23, 2021, 07:37:48 a.m. »
nota introductiva :
 sandu noiembrie 9, 2013 at 9:18am

CĂRŢILE MACABEILOR sunt în număr de trei. Eroii principali ai celei dintâi sunt fraţii Macabei - numiţi astfel după porecla celui mai mare dintre ei, Iuda -, cei ce au pornit şi au condus răscoala Iudeilor împotriva unei stăpâniri nedrepte şi opresive. A doua nu e continuarea primei cărţi, ci doar sporadic şi parţial reia unele episoade ale acesteia, abordându-le din alte unghiuri şi oferind detalii. Cât despre a treia, aceasta nu are absolut nici o legătură cu primele două - şi, deci, cu Macabeii -, evenimentele relatate în ea situându-se, cronologic, înaintea celei dintâi.

Cu toate acestea, ele au în comun un fapt istoric extraordinar: impactul iudaismului cu elenismul. Se ştie că Alexandru cel Mare (336-323 î. H.) crease, în numai zece ani, un vast imperiu cosmopolit, al cărui teritoriu se întindea din Italia până'n India şi din nordul Mării Negre până la hotarul de sud al Egiptului. Mort prea tânăr spre a lăsa un succesor, cea mai mare parte a imperiului său a fost împărţit între doi dintre generalii săi: Antioh a creat regatul de nord, cu capitala în Antiohia, iar Ptolemeu s'a înstăpânit asupra regatului de sud, cu capitala în Alexandria. Timp de peste două secole, dinastiile acestora au continuat, în mare, politica lui Alexandru, sub ele configurându-se ceea ce va rămâne în istorie „epoca elenistică“: greaca devine limba oficială a tuturor cetăţenilor, peste tot se înfiinţează şcoli şi instituţii de educaţie fizică, negoţul cunoaşte o expansiune enormă şi, prin el, bunăstarea economică, filosofia şi ştiinţa - îndeosebi matematicile şi fizica - aduc nume noi şi importante în istoria culturii. Era evident însă că o structură atât de mozaicată nu putea să-i asigure imperiului o unitate de durată. Aşa a început - la scara lumii de atunci - un vast proces de globalizare, prin fuziunea Vest-Est, Vestul fiind Grecia (care oferea standardele de civilizaţie şi cultură), iar Estul, restul (care trebuia să le adopte). Căsătoriile mixte erau încurajate şi, deseori, impuse; Alexandru îi obligase pe nouă mii din ostaşii săi să se însoare cu femei asiatice, el însuşi dând primul exemplu, căsătorindu-se cu fiica lui Darius al III-lea. Marea diversitate religioasă trebuia estompată prin instituirea unui cult al suveranului; după acelaşi exemplu al lui Alexandru, Seleucizii şi Ptolemeii au acceptat sau au pretins - după caz - să fie adoraţi ca nişte zei (este ceea ce vor face, mai târziu, cezarii Romei). Din vastul imperiu făceau parte şi Evreii, atât cei de acasă, din Iudeea, cât şi cei din diaspora, care aveau comunităţi în mai toate marile oraşe. Aceştia au acceptat elenismul ca pe ceva firesc; vorbeau şi scriau greceşte, participau la viaţa economică şi culturală, îşi plăteau cu conştiinciozitate impozitele către stat, beneficiau de noile standarde civilizatorii; mai mult, pentru ei - care-şi pierduseră limba maternă - a fost tradusă Scriptura în limba greacă, Septuaginta, operă iniţiată şi finanţată de către Ptolemeu al III-lea Filadelful, fapt pentru care Evreii nu puteau fi decât recunoscători. Drama a început în momentul în care globalizarea le-a cerut să-şi părăsească religia prin adoptarea credinţelor şi moravurilor-standard şi, prin aceasta, să renunţe, practic, la identitatea lor ca neam. E sigur că răscoala şi luptele Macabeilor - şi nu numai ale lor - au avut un mobil eminamente religios, dar nu e mai puţin adevărat că rezistenţa lor implica şi conservarea fiinţei naţionale. Un studiu atent şi de perspectivă al acestor trei cărţi ar fi vrednic de tot interesul. Ele ni s'au păstrat, toate, în limba greacă.

-------------------
 sandu August 30, 2015 at 7:56am

1 Macabei cap.1 , Traducerea Catolica ,  (pentru a vedea textul se face click pe linkul " 1 Macabei ")

(in traducerea catolica aceasta carte urmeaza dupa : Geneza , Exod, ....., Nehemia, Estera, Iudita, Tobia, 1Macabei)

PREMISELE REVOLTEI

Alexandru și Diadohii 1:1-9
Antioh Epifanul și elenismul în Israel 1:10-15
Prima campanie din Egipt și prădarea templului 1:16-28
Construirea fortăreței Acra 1:29-40
Răspândirea cultelor păgâne 1:41-64

II. MATATÍA ÎNCEPE RĂZBOIUL SFÂNT
Matatía şi fiii săi 2:1-14
Sacrificiul de la Modiín 2:15-28
Proba zilei de sabát în pustiu 2:29-38
Grupul lui Matatía 2:39-48
Testamentul şi moartea lui Matatía 2:49-69
III. IÚDA MACABÉUL, CONDUCĂTORUL IUDEILOR (166 – 160 î.C.) cap.3:1-9:22
IV. IONATÁN, CONDUCĂTOR AL IUDEILOR ŞI MARE PREOT (160 -143 î.C.) cap.9:23-12:53
V. SÍMON, MARE PREOT ŞI CONDUCĂTOR AL IUDEILOR (143 – 134 î.C.) cap.13:1-16:24
-----------------

versiunea ortodoxa :
CAPITOLUL 1
Antioh Epifan, după ce a bătut Egiptul, venind asupra Ierusalimului, jefuieşte templul Domnului, asupreşte poporul şi-l sileşte să părăsească legile părinteşti.
CAPITOLUL 2
Matatia preotul, cu fiii săi, împotrivindu-se asupririi lui Antioh şi ducându-se în muntele Modein, adună oştire; murind, îndeamnă pe fiii săi spre râvnirea legilor părinteşti.
CAPITOLUL 3
Războaiele lui Iuda Macabeul cu Apoloniu şi cu Siron, căpeteniile oştirilor lui Antioh.
CAPITOLUL 4 si 5
Alte două războaie ale lui Iuda Macabeul împotriva lui Gorgias şi Lisias şi biruinţele lui. Curăţirea templului Domnului.
CAPITOLUL 6
Antioh Eupator, căzând în grea boală, moare chinuit.

/////////////////////
desi in traducerile neoprotestante aceasta carte nu apare , ce se prefera ca sa se creada ca intre Vechiul si Noul Testament , a fost o "perioada de tacere" , poate aceste note vor trezi interesul de a se cunoaste si ce s-a petrecut in perioada intertestamentala , actiuni care nu trebuiesc neglijate in cronologia istorica