Posted on October 14, 2010 by gtgospel.wordpress.com
Acest verset a fost considerat de către mulţi comentatori ai Bibliei a fi unul dintre cele mai dificile din întreaga Scriptură. Cum poate fi interpretat fără a leza integritatea învăţăturii generale a Bibliei?
Gruparea religioasă care susine cel mai aprig „botezul pentru cei morţi” este cea a „Mormonilor sau a sfinţilor lui Isus Cristos din zilele de pe urmă”, care spune că persoanele în viaţă se pot boteza pentru cei care au murit nebotezaţi, astfel încât aceştia să poată primi botezul şi, implict, mântuirea în lumea de dincolo. Acesta este unul dintre motivele pentru care mormonii sunt foarte interesaţi de genelaogii, pentru că vor să salveze cât mai mulţi dintre strămoşii lor care au murit fără a împărtăşi credinţa mormonă.
Demn de reţinut este faptul că în „Cartea lui Mormon” nu există o astfel de învăţătură, ba chiar din contră, ea învaţă că doar aceia care se pocăiesc şi se pregătesc pentru întâlnirea cu Dumezeu pot fi mântuiţi. Însă, în „Cartea Doctrinelor şi Legămintelor”, Joseph Smith, fondatorul acestei denominaţii, a pretins că ar fi primit o revelaţie divină prin care i se poruncea să-şi înveţe urmaşii să se boteze pentru cei dragi care au murit fără să aibă această credinţă. El spunea că este de neimaginat că toţi aceia care au muri fără a fi bozaţi să fie condamnaţi pentru totdeauna.
Expresia folosită de Pavel în 1 Corinteni 15:29 nu mai este întâlnită niciunde în toată Biblia şi, pentru a înţelege ce a vrut el să spună aici, trebuie să înţelegem atât învăţătura generală a Bibliei cu privire la persoanele care au murit fără a crede în Isus Cristos, cât şi învăţătura despre botez.
Mai întâi, în Luca 16, când bogatul care a muritîn necredinţă îl roagă pe patriarhul Avraam să-i permnită lui Lazăr să-i aducă un strop de apă, acesta îi răspunde: „Între noi şi între voi este o prăpastie mare, aşa ca cei ce ar vrea să treacă de aici la voi sau de acolo la noi să nu poată” (16:26). Avraam spune clar că este imposibil ca cineva să mai poată face ceva pentru sine însuşi sau altcineva să facă ceva pentru el în vederea schimbării situaţiei în care se află după moarte. Dacă ar fi existat aşa ceva, cu siguranţă Avraam i-ar fi spus bogatului. Nu mai există nici o şansă de mântuire după încheierea vieţii pe pământ. Atât destinul bogatului, cât şi al lui Lazăr sunt stabilite definitiv.
Mai mult, în 2 Corinteni 5:10, Pavel spune că: „Toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Cristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.” Pavel spune clar aici că fiecare va fi judecat după faptele pe care le-a făcut în timpul vieţii, sale şi nu va conta asbsolut deloc ce au făcut alţii pentru el după ce a murit. De asemenea, în Evrei 9:28 citim că: „tuturor oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea urmează judecata.”
Apoi, în Matei 28:19-20, învăţătura Domnului Isus despre botez este foarte clară: „Duceţi-vă în toată lumea şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit.” Ucenicii sunt trimişi să boteze persoanele care cred în Isus Cristos şi apoi trebuie să-i înveţe să păzească tot ce a poruncit El. Însă, morţii nu mai pot fi făcuţi ucenici. De asemenea, în Marcu 16:15-16, Domnul Isus spune: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit, dar cine nu va crede va fi osândit.” Credinţa este absolut necesară pentru mântuire. Toţi cei care nu cred în Isus Cristos vor fi condamnaţi.
Mântuirea este netransferabilă. Nimeni nu poate fi mântuit în locul altuia şi nici nu poate fi condamnat în locul altuia. Aceasta este învăţătura generală a Bibliei. Dacă un credincios ar putea să fie botezat şi mântuit pentru alţii, atunci, cu siguranţă, ar face lucrul acesta pentru toţi cei dragi care nu au vrut şi nu vor să creadă în Cristos. Nu ar mai fi nevoie să le vorbească despre adevărul Evangheliei, ci doar să se boteze în locul lor. Atunci, de ce aminteşte Pavel aici botezul pentru cei morţi?
Primul lucru pe care trebuie să-l facem atunci când vrem să înţelegem un text biblic, este să îl analizăm în contextul imediat (al capitolului din care face parte), în contextul mai larg (al cărţii din care face parte) şi în contextul general (al întregii Scripturi). Haideţi să vedem ce spune Pavel, de fapt, în 1 Corinteni 15:29. Întregul capitol 15 al Primei epistole a lui Pavel către Corinteni este dedicat învierii Domnului Isus şi învierii credincioşilor. Se pare că unii credincioşi din Corint fuseseră înşelaţi de anumiţi învăţători (de sorginte greacă) că nu există înviere a morţilor. Or, dacă nu există o înviere a morţilor, logic este să credem că nici Cristos nu a înviat. Şi dacă Isus Cristos nu a înviat, atunci credinţa noastră este zadarnică şi noi suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii (1 Cor. 15 12-17). Credinţa creştină, spune Pavel, are sens doar prin prisma învierii. Dacă Cristos a înviat, atunci credinţa noastră este autentică, iar dacă nu a înviat, credinţa noastră este falsă.
Apostolul foloseşte toate argumentele pe care le are la îndemână pentru a demosntra că Isus Cristos a înviat din morţi şi că, prin urmare, şi cei ce şi-au pus încrederea în El, vor învia. El spune că Domnul Isus li S-a artătat ucenicilor după înviere, apoi li S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deoadată – dintre care cei mai mulţi erau încă în viaţă când Pavel scria această epistolă (cf. 1 Cor. 15:6) – apoi i S-a arătat lui Iacov şi, în cele din umră, i S-a arătat şi lui. Acesta este cel dintâi argument: arătarea lui Cristos după înviere. Apoi, al doilea argument, este lipsa de sens a creştinismului fără înviere (15:12-19). Pavel demonstrează aici că doar prin învierea lui Cristos, creştinismul este validd. Credinţa creştină stă în picioare sau pică odată cu învierea lui Cristos. Ori acceptăm tot, ori nimic, pentru că un creştinism fără înviere nu are sens. Al treilea argument al învierii lui Cristos este scopul ultim al lui Dumnezeu, şi anume: de a-L face pe Fiul Său Domn peste Împărăţia Sa (15:21-29).
La încheierea acestei secţiuni, Pavel spune: „Altfel (în lipsa învierii lui Cristos şi a credincioşilor) ce ar face cei ce se botează pentru cei morţi? Dacă nu înviază morţii nicidecum, de ce se mai botează ei pentru cei morţi?” (15:29). În limba greacă, cuvântul „pentru” este „hyper” şi nu „eis”, ceea ce înseamnă „deasupra”sau „peste”, dar şi „de dragul…” sau „în folosul…”. Pavel nu foloseşte aici cu referire la botezul pentru cei morţi acelaţi cuvânt (eis) pe care-l foloseşte Petru în Fapte 2:38, când spune: „Pocăiţi-vă şi fiecare dintre voi să fie botezat în Numele lui Isus Cristos spre (eis – înspre, cu scopul de a…) iertarea păcatelor.” Botezul este mărturia unui cuget curat, spune din nou Petru în prima sa epistolă (3:21), ceea ce înseamnă că este doar mărturia publică şi personală a unei persoane deja mântuite, şi nu are putere mântuitoare. Botezul este consecinţa mântuirii, nicidecum condiţia ei. Aceasta este învăţătura generală a lui Cristos şi a apostolilor.
Există însă mai multe interpretări ale versetului 1 Corinteni 15:29, pe lângă cea a mormonilor, din care o să amintim doar două. Mai întâi, sunt unii comentatori care spun că în vremea bisericii primare cei nou-convertiţi erau botezaţi noaptea în cimitire şi chiar în interiorul mormintelor, din cauza prigonitorilor care-i urmăreau la tot pasul. Aceştia interpretează cuvântul „hyper” în mod literal şi spun că, de fapt, Pavel a vrut să spună că unii se botează „deasupra” celor morţi (deasupra mormintelor). Pe lângă faptul că nu există niciun suport istoric pentru o astfel de teorie, nu este deloc în acord cu contextul capitolului 1 Corinteni 15. Alţii spun că, deşi nu era un obicei larg răspândit, cel puţin într-o vreme anume, creştinii s-au botezat „în folosul” sau „pentru” cei morţi. Aceştia spun că undeva spre jumătatea primului secol d.Cr., o boală îngrozitoare a răpus sute sau chiar mii de cetăţeni ai Corintului. Pentru că printre cei morţi au fost şi persoane care se convertiseră la creştinism, dar nu apucaseră să se boteze, unii au spus că ar fi potrivit să mărturisească ei credinţa acestora în mod public. Alţii s-au botezat de frica morţii, ca nu cumva să moară din cauza bolii şi să nu fi apucat să se boteze. Însă nici pentru această interpretare nu există nici un suport istoric sau biblic.
Atunci, care este înţelesul textului? Pavel este interesat să demonstreze în 1 Corinteni 15 lipsa de logică a grecilor care nu credeau în învierea morţilor, dar practicau botezul pentru cei morţi. Mulţi dintre ei se botezau în folosul celor morţi pe câmpul de luptă, pentru ca aceştia să aibă linişte în lumea de dincolo. Aşa că Pavel spune: De ce se botează ei pentru cei morţi dacă nu există înviere? Este fără sens, fără logică, să faci aşa ceva! Aşa cum vedem în multe situaţii în epistolele sale, Pavel foloseşte aici un argument natural pentru a demonstra un adevăr supranatural. El spune: chiar şi practicile lor lasă să se înţeleagă că există înviere, chiar dacă nu recunosc acest lucru cu privire la Cristos. Din acelaşi motiv pentru care ei se botezau pentru cei morţi, indienii îngropau un cal lângă cel mort pe câmpul de luptă, ca să poată călări şi în lumea de dincolo; grecii antici puneau doi bănuţi pe ochii celui ce murea ca să plătească barcagiului care avea să.l treacă Râul Morţii; faraonii erau îngropaţi cu tot alaiul împărătesc, pentru a fi slujiţi si dincolo, ba chiar li se punea şi o canoe alături pentru a merge în jos pe Râul Vieţii spre imortalitate.
Aşadar, înţelesul controversatei expresii folosită de Pavel în 1 Corinteni 15:29, este menită să dovedească lipsa de logică a învăţătorilor falşi care credeau altceva decât ceea ce practicau în mod constant. Faptele lor afirmau ceea cecuvintele lor negau cu referire la Cristos.
Sursa:
https://gtgospel.wordpress.com/2010/10/14/la-ce-se-refera-botezul-pentru-cei-morti-din-1-corinteni-1529/
